Migrena este o durere intensa de cap (cefalee), cu caracter recidivant si cu o durata in general de la 4 pana la 72 de ore. Cu toate ca migrenele sunt neplacute si impiedica activitatea normala a persoanei afectate, ele nu produc leziuni pe termen lung, dar trebuie tratate, sub observatia medicului neurolog.

Cauze

Cum apar deseori in familie, un rol important il are si genetica. De asemenea, alti factori pot declansa o criza: excesul de cafeina, alimentele foarte reci, parfumurile, modificarile de altitudine sau de anotimp, fluctuatiile hormonale, pilulele anticonceptionale, incaperile neaerisite, exercitiile fizice etc. Si hormonii influenteaza, existand corelatie intre modificarile nivelului de estrogeni si migrene.
La anumite persoane, o criza de migrena este precedata de aura, un semnal de avertizare, ce poate cuprinde tulburari vizuale (puncte de lumina palpaitoare, pete negre sau linii in zig-zag) , amorteala intr-un membru sau perceptia unor mirosuri stranii.
Fie ca  apar sau nu semne de avertizare, o migrena va incepe de obicei printr-o durere intensa, pulsatila, pe o parte a capului, care se poate extinde si care este deseori insotita de greata si de varsaturi, de sensibilitate exagerata la lumina (fotofobie) sau la anumite mirosuri si sunete.

Medicatia trebuie sa fie recomandata intotdeauna de medicul neurolog, care trebuie sa fie informat daca migrenele sunt asociate cu prezenta depresiei sau a anxietatii.

Leave a Reply